Pick of the weekWe care

Aleea Drogurilor nu are loc de joacă, dar are poartă de ieșire!

Despre cum se poate evada dintr-o lume defectă, un proiect de educație alternativă și câțiva oameni frumoși.

Aleea Drogurilor nu are loc de joacă, dar are poartă de ieșire!

“Te duc acolo, dar trebuie să fii pregătită, să ai stomac pentru asta!”

“Fetița nu poate să se concentreze, mi-a spus că s-a culcat dimineață la ora 3…încercăm cu un exercițiu de matematică”;

“Un copil a avut nevoie de operație pe inimă, ne trebuia acordul mamei…am găsit-o undeva pe centură”;

“Ai să vezi mulți oameni în sevraj și șobolani”;

“Copiii pe care-i vezi aici…încercăm să-i ajutăm”.

Mi-am deschis ochii, eram sigură că am ațipit, iar apoi am realizat că toate astea erau cuvinte pe care le auzisem în ziua respectivă, că locul acela numit “Aleea Drogurilor” există și că toți copiii pe care-i văzusem și-au ales una dintre cele mai grele experiențe de viață! Da, se spune că mult înainte să ne naștem, se întâmplă să ne alegem experiența de viață, locul și părinții. Atunci când povestea este una frumoasă, ne chiar place să credem asta; dar când lumea în care a venit bebelușul este una total defectă, nu prea i-am spune “alegere”.

La 3 ani se joacă printre drogați și șobolani

Un băiețel, cam de vârsta fiului meu, s-a ascus după o ușă și încerca să-și acopere fața, să nu-l vedem că plânge. Ba mai mult, a schițat un zâmbet atunci când am vorbit cu el. Ceva mai târziu, îmi imaginam cum se joacă printre gunoaie și șobolani, cum încearcă să-și găsească părinții printre oamenii ăia care se droghează, cum întinde mâinile pentru o îmbrățișare și tot ce găsește este un spațiu și un timp, care pentru el sunt goale, lipsite de vreun sens. Singurele momente în care pentru acești copii se întrevede vreo speranță, sunt acelea în care se întâlnesc cu voluntarii, o mână de oameni faini, care prin educație încearcă să schimbe soarta acestor suflete. Copiii ăștia au nevoie în aceeași măsură de speranță și de curaj să pășească pe o “alee” pe care nu există droguri, sărăcie, mizerie și vieți sfărâmate. Pe Valeriu Nicolae,  inițiatorul proiectului, l-am întâlnit duminică, la Școala 136 din Prelungirea Ferentari, nu-l mai văzusem niciodată. Știam că scrie, că fusese la un moment dat secretar de stat, însă nimic mai mult. Un tip cu o lumină fantastică în ochi, un zâmbet cald și o mare doză de încredere în ceea ce face: “Am reușit să schimbăm vieți. Pe lângă educație și cele necesare,  le dăm o mână de ajutor și atunci când sunt grav bolnavi. O fetiță a fost operată recent pe inimă și medicii i-au salvat viața”.

Clubul de Educație Alternativă/ Voluntariatul educațional de duminică pentru copiii din Ferentari

În fiecare weekend, la Școala 136 din Ferentari se strâng în jur de 100 de oameni și copii. Voluntarii, echipați cu calculatoare și tot necesarul pentru câteva ore de meditații, se ocupă de fiecare copil. Munca lor nu este ușoară, însă la capătul ei există speranța că efortul a meritat și că fiecare zi alocată acestui proiect, este o zi valoroasă. De cealaltă parte, copiii, depun un efort uriaș pentru a putea să fie prezenți fizic, dar și cu mintea, asta pentru a putea să facă exercițiile, să memoreze și de fiecare dată să mai facă un pas spre ieșirea de pe “aleea nefericirii”. În timp ce la ultimul etaj al școlii se desfășoară activitățile, alți câțiva voluntari pregătesc masa de prânz, în curte. Pe o plită cu gaz, într-un ceaun mare, clocotește sosul pentru spaghetele bolognese. Pe un platou mare sunt așezate banane, iar tinerii discută despre ce și cum pentru momentul în care copiii vin înfometați la masa de prânz.

Duminică dimineața, când mă pregăteam să plec spre Ferentari, fiul meu m-a întrebat unde merg? Mereu îi spun exact ce fac, așa că i-am răspuns că merg într-un loc în care copiii nu primesc acasă micul dejun și nu au nici jucării. Un loc în care nu au camera lor și nici pe cineva care să le dea o îmbrățișare de noapte bună 🙁

De la mine, ai să mai auzi despre acest proiect, iar dacă crezi că poți să dai o mână de ajutor, găsești câteva date aici.

 

 

Anamaria

Anamaria

autor/fondator
Numele meu este Anamaria Chiorean și sunt mamică de băiat. La 19 ani am început să lucrez într-un post de radio și m-am îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă voce și scris. Am fost pe rând reporter, operator sunet, redactor, apoi șef departament știri, gazdă pentru interviuri, corespondent pentru ziare naționale, Mediafax sau posturi de radio din țară. Am terminat facultatea de Psihologie și am facut un masterat în managementul afacerilor, la Sheffield. După o pauză în media, timp în care am călătorit în aproape toată lumea, am decis că e momentul să lansez un blog de travel, www.mytravelstudio.com. La puțin timp s-a întâmplat minunea vieții mele, am devenit mămică. Asta m-a apropiat și mai mult de familie, astfel că parcă de la sine, a luat ființă site-ul pe care îl răsfoiești chiar acum. Îți mulțumesc și împreună cu toți acești oameni minunați te aștept de fiecare dată. Cu drag, AMC

Leave a Response