Magia Craciunului

Crăciunul în Portugalia

Rețeta Crăciunului perfect

Primul meu Crăciun în Portugalia, în urmă cu 15 ani, a fost, ca să spun sincer, un adevărat șoc cultural și gastronomic și un perfect dezastru. Sosisem de doar două luni în țară și am fost invitați la petrecerea de Crăciun dată de șefa soțului meu, la ea acasă, pentru angajații firmei, un restaurant cu specific thailandez. Din farfurie mă priveau galeș tot felul de lighioane marine, nedecapitate, iar în casă mirosea a șobolan fiert, miros pe care mai apoi am reușit să îl asociez cu codul tradițional portughez, conservat în sare. Nu era mai simplu să taie un porc? Câinele mop al duduii ( Exact, mop, nu mops!) făcuse o pasiune nebună pentru piciorul meu drept, pe care apoi  (inimă zburdalnică! ) îl înșela cu nonșalanță cu stângul. Bărbații ăștia! S-a calmat doar când soțul meu și-a făcut intrarea, în sfârșit, în scenă. Dintr-o singură privire, portughezul Bubico s-a prins cum stă treaba cu masculul alfa și cu ierarhia în haită.

Cum jurasem în acel moment să nu mănânc nici un fel de mâncare care se uită la mine din farfurie, am primit cu interes ( și cu burta lipită de spate) invitația thailandezilor la o petrecere de după petrecere: o seară de karaoke. Prevăzători, pregătiseră și o masă cu specific thailandez, iar eu, recunoscătoare, am adoptat tactica hârciogului. Știu că sunt țări în care localnicii se simt ofensați dacă nu papi tot. Hai să spun doar că nu a fost cazul. Imediat după masă, încep să îi aud pe toți strigând: “ Pool, pool…”. Ok, chiar dacă nu e tocmai gerul lui Crăciun, ci doar așa vreo 10 grade, nu mi se pare o idee prea strălucită să ne aruncăm cu toții în piscină. Plus, nici urmă de piscină. Aflu că de fapt se anunțau unii pe alți că sunt sătui. Așijderea.

Aproape că i-am iertat pentru seara de karaoke, dar expectativa mea în legătură cu seara de Crăciun era una extrem de joasă, având în vedere că în urmă cu ceva ani îmi petrecusem sărbătorile de iarnă la Terapie Intensivă, unde am aflat cu stupoare că nu se pot introduce nici sarmale, nici șampanie, în perfuzie.  Iar în urmă cu alți câțiva ani, făcusem un alt Crăciun la secția de Psihiatrie, unde mama mea era internată și unde am rămas peste noapte, cu pile, că să nu o las singură. Noul meu amic de acolo, Napoleon, cânta totuși mult mai armonios decât thailandezii, sau cel puțin nu făcea pizzicato cu propriile corzi vocale.

Nu știu exact când am început să caut rețeta Crăciunului perfect. Ca oricărui ACOA (Adult Children of Alcoholics), Manualul de instrucțiuni despre absolut tot în viață îmi lipsea cu desăvârșire. O vreme am adoptat tactica maimuței și copiam ce făceau alții, adică și excesele lor: curățenie obsesiv-compulsiva de Craciun; mâncăruri tradiționale ardelenești, românești și portugheze, de nu o mai scoteam la liman nici cu tot bicarbonatul din lume; cadouri sub brad de nu mai puteam deschide ușa de la sufragerie… Dar nu, nu aceasta era rețeta Crăciunului perfect. Nu pentru mine.

Acest ultim an a fost în sfârșit acel care mi-a oferit ingredientul magic care îmi lipsea: simplitatea. În casă am adoptat minimalismul japonez, metoda Konmari ( Spark Joy) așa că nu mai trebuie să fac curățenie nici de Crăciun, nici de Paște, nici când vine soacra, sau popa cu crucea, pentru că acum casa e mereu curată. Magie, nu alta! Am donat și reciclat cam 70 % din continutul casei. Într-o singură zi, am scos din casă atâția saci cu haine, mobile, jucării și tot felul de ustensile domestice, încât vecinii au crezut că mă mut. Rezultatul, am obținut o cameră extra, enormă ( fostul depozit de lucruri care “ s-ar putea să ne trebuiască” ) pe care am transformat-o într-o cameră de joacă pentru copii. Are un succes nebun printre colegii și prietenii prințesei mele. Se joacă acolo cu ceasurile, fac o larmă și o dezordine de nedescris, fără să-mi afecteze deloc zen-ul personal și recentul feng shui al casei. Nu pot să mă pronunț și în legătură cu zen-ul vecinilor, dar nu e exclus ca întrebarea în legătură cu mutatul să fii fost de fapt exprimarea unui deziderat.

În alimentație, am adoptat postul intermitent și am semnat Declarația de emancipare și eliberare din sclavia mâncării. Mâncarea e doar mâncare! În ce fel de lume anormală trăim ca să ajungem să ne întrebăm ce să mâncăm ca să slabim ( numai mie mi se pare extrem de tâmpită întrebarea asta?) și să ne îndopăm mai dihai decât purcelul în ajun, ca să avem, cică, o alimentație variată. Chiar dacă am făcut o pasiune nebună pentru gastronomia atlantică portugheză, ( mai dihai decât portughezul Bubico pentru piciorul meu) continui fără să mănânc nimic ce se uită din farfurie la mine. Plus, nimic ce e dragălaș și mai rar porc, despre care acum se spune că e aproape la fel de inteligent ca oamenii. Nu știu de ce, dar nu mă mir! Cu eliberarea din sclavia mâncării, nu pot să ma laud, însă, prea mult pentru că soțul meu e un masterchef și la propriu și la figurat. Jackpot!

Cât despre cadoul ideal de Crăciun, ca familie ni-l dorim doar pe singurul care contează: timpul. Excepție fiică-mea care își dorește role fluorescente și o scenă pe care să facă spectacole cu prietenele ei, în camera de joacă. Sper că nu de karaoke.

Apropo de timp, am câștigat o grămadă nu doar prin transformările de care vorbeam, ci și prin faptul că am ajuns la vârsta adultă să accept, în sfârșit, că sunt hiperactivă. E ceva magic! Am între 3 și 4 servicii în part-time, în funcție de anotimp și petrec între 2 și 6 ore pe zi în aer liber, tot în funcție de anotimp. Așa am ajuns să o cunosc pe Eliza, o fetiță ucraineană, refugiată. Eliza e o forță a naturii, un fel de Masha, din “ Masha și ursul”. Deși are genunchii în juliți în carne vie, iar nasul îi curge până la bărbie, Eliza continuă să facă acrobații pe role, în ploaie, cu limba scoasă ca să prindă picăturile de apă, deși câteodată mă îndoiesc că e doar apă. De câte ori cade, Eliza ridică degetul arătător în sus și strigă într-o portugheză peltică: “ Sunt bine!” Acum, de câte ori viața mă face să “ cad”, fac și eu ca Eliza, chiar dacă uneori mai confund degetul pe care îl arat. Vă las acum. Câinele meu mop are un rendez-vous cu brațul meu și nu prea mai pot scrie. Plus, mai trebuie și să merg să cumpăr niște cod pentru Crăciun. Făcut la cuptor miroase divin, dar pentru numele Domnului, nu care cumva să îl fierbeți!

Cu drag, Karina

picture7

picture-6

picture4

picture2

 

Crăciun fericit! Bom Natal! Believe!

Anamaria

Anamaria

autor/fondator
Numele meu este Anamaria Chiorean și sunt mamică de băiat. La 19 ani am început să lucrez într-un post de radio și m-am îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă voce și scris. Am fost pe rând reporter, operator sunet, redactor, apoi șef departament știri, gazdă pentru interviuri, corespondent pentru ziare naționale, Mediafax sau posturi de radio din țară. Am terminat facultatea de Psihologie și am facut un masterat în managementul afacerilor, la Sheffield. După o pauză în media, timp în care am călătorit în aproape toată lumea, am decis că e momentul să lansez un blog de travel, www.mytravelstudio.com. La puțin timp s-a întâmplat minunea vieții mele, am devenit mămică. Asta m-a apropiat și mai mult de familie, astfel că parcă de la sine, a luat ființă site-ul pe care îl răsfoiești chiar acum. Îți mulțumesc și împreună cu toți acești oameni minunați te aștept de fiecare dată. Cu drag, AMC

Leave a Response