Cool MomFamilyHigh-KeyPick of the week

Cum intră grădinița în programul, mintea și sufletul copilului?

Prima zi de grădiniță!

Cum intră grădinița în programul, mintea și sufletul copilului?

Nu-mi amintesc cum am început eu să iubesc grădinița, dar știu că mi-a plăcut și chiar am câteva imagini frumoase de acolo, întipărite în minte! Ce știu sigur este că toate acele imagini sunt legate de persoane; nu cum arăta grădinița, nu jucăriile, nici măcar sala de clasă. Am întâmplări cu persoane, chiar și o zi în care ni s-a administrat nu mai știu care vaccin. A fost o zi frumoasă 🙂

Tu nu părăsești copilul dacă-l lași la grădiniță și el nu pleacă de acasă pentru totdeauna dacă îl duci dimineața la programul lui de grădiniță 🙂

Grădinița ar trebui să intre în programul copilului cu pantofi ușori, de genul balerini, nu bocanci, în nici un caz bocanci, chiar dacă ea începe toamna când apar și ploile. Balerinii sunt ușor de purtat și parcă nici nu-i simți, nu-ți afectează mersul într-un mod negativ. Bineînțeles că nici bocancii nu fac asta, dacă ajungi la ei în mod treptat. În mod oficial grădinița începe toamna, însă, dacă ea intră treptat, ceva mai repede în mintea copilului, cu pași mărunți și în etape, evenimentul nu o să mai fie unul negativ. Tu nu părăsești copilul dacă-l lași la grădiniță și el nu pleacă de acasă pentru totdeauna dacă îl duci dimineața la programul lui de grădiniță 🙂

Poveștile sunt preferatele copiilor, o poveste face cât o lume

O spun de fiecare datâ când am ocazia, povestesc cu Sasha din momentul în care am aflat că el se pregătește să vină la mine. Povestim și ne jucăm de atunci. Poveștile fac cât o lume! Ne aduc într-o stare de bine și facilitează comunicarea dintre noi. Poveștile și joaca sunt cele care-i ajută pe copii să învețe răbdarea și să primească noul în viața lor. Grădinița este ceva nou, este acel ceva care le schimbă mult rutina.

Vara este cel mai bun moment în care copilul poate să facă cunoștință cu grădinița.

Să cunoască locul, educatoarele și viitorii colegi de grădiniță este unul dintre pașii care nu pot să lipsească din acomodarea cu noul care urmează să vină. Vara este cel mai bun moment în care copilul poate să facă cunoștință cu grădinița. Intrarea se face într-o atmosferă relaxată, cu și mai multă joacă. Dacă grădinița mai are și o curte mică, un tobogan și un leagăn este aranjamentul perfect. Asta se poate întâmpla o săptămână, două, trei, poate chiar o lună, iar de aici trecerea se face mult mai ușor.

Eu nu merg la grădiniță

Eu nu merg la grădiniță! Când vine vorba despre grădiniță, noi conjugăm verbul “a merge” astfel; tu mergi la grădiniță/noi nu mergem la grădiniță! “Mama, tu mergi cu mine la grădiniță!” mi-a spus Sasha într-o zi. Atunci am realizat că mai sunt câțiva pași de făcut și cât este de important să-l fac să înțeleagă că eu nu stau cu el la grădiniță. Printre explicațiile care nu au funționat enumăr: “eu am serviciul meu, tu ai grădinița”; “cat ești tu la grădiniță, nici eu nu sunt acasă”; “la grădiniță merg doar copiii”! Mi-am dat seama că asta nu se rezolvă cu explicații și am trecut la artileria grea 🙂 Din nou povești…(un ursuleț drăgălaș, o vulpe șireată cu toate animăluțele din pădure…cum arată o zi de grădiniță a lor) și joacă. Am găsit chiar și un super desen animat, cu tigruțul Daniel care merge la grădiniță, pentru momentele în care intră și desenul animat în program.

Prima zi de grădiniță din toamna asta

Prima zi de grădiniță nu a fost cea de azi, însă a fost prima zi de toamnă în care Sasha a mers la grădiniță. Pentru că ambrozia mă ține în casă, nu am fost eu cea care l-am condus până acolo. Asta ca să fie clar că planul de acasă nu conincide întotdeauna cu cel de la piață 🙂 Cu toate pregătite și în cel mai normal ritm, am ajuns la jacheta pe care nu a mai vrut să o îmbrace pentru că el nu merge nicăieri. Pentru un moment totul semăna cu o cauză pierdută și toți pașii de până acum, făcuți în balerini, păreau că i-am făcut degeaba. A fost și momentul acela de teatru/dramă, dar cu atitudinea potrivită și cu concursul celor din jur, Sasha a acceptat să-i arate partenerului de drum unde se află grădinița la care merge el. Eram sigură că dupa asta se va întoarce rapid acasă, dar am primit un mesaj în care educatoarea îmi spunea că fiul meu e la micul dejun cu copiii, iar restul poveștii l-am aflat chiar de la el, după câteva ore 🙂

Anamaria

Anamaria

autor/fondator
Numele meu este Anamaria Chiorean și sunt mamică de băiat. La 19 ani am început să lucrez într-un post de radio și m-am îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă voce și scris. Am fost pe rând reporter, operator sunet, redactor, apoi șef departament știri, gazdă pentru interviuri, corespondent pentru ziare naționale, Mediafax sau posturi de radio din țară. Am terminat facultatea de Psihologie și am facut un masterat în managementul afacerilor, la Sheffield. După o pauză în media, timp în care am călătorit în aproape toată lumea, am decis că e momentul să lansez un blog de travel, www.mytravelstudio.com. La puțin timp s-a întâmplat minunea vieții mele, am devenit mămică. Asta m-a apropiat și mai mult de familie, astfel că parcă de la sine, a luat ființă site-ul pe care îl răsfoiești chiar acum. Îți mulțumesc și împreună cu toți acești oameni minunați te aștept de fiecare dată. Cu drag, AMC

Leave a Response