Editor's ChoicePick of the week

Don’t drink and drive!

O campanie Geometry Global București

O echipă de oameni faini pe care vrem să-i susținem pentru că vin mereu cu câte o idee bună, au ales acum să ne facă atenți la un lucru: “don’t drink and drive”!

Ați auzit cu siguranță de multe ori aceste cuvinte și totuși parcă nu suficient! Campaniile de conștientizare asupra consumului de alcool la volan, sau a vitezei excesive, ori folosirea telefonului mobil în timp ce conduci un autoturism, sunt importante pentru că ne amintesc să fim mai atenți și să-l mai lăsăm deoparte pe acel “mie nu mi se poate întâmpla asta”! Ai acum toate “uneltele” necesare care să te ajute: băuturi fără alcool, sau de exemplu aplicații pe telefon, care atunci când te afli la volan se activează și blochează orice activitate: apeluri, mesaje, mailuri etc. Despre asta o să vorbim într-un alt articol, acum dăm cuvântul echipei Geometry:

“În România, aproximativ 20% din accidente sunt cauzate de consumul de alcool la volan. Multe din ele au în spate povești care apar din cauza neglijenței – nimeni nu se gândește că lui sau celor dragi li se poate întâmpla. Însă, atunci când te pregătești să organizezi acasă o petrecere, e bine să te gândești și la prietenii care au venit acolo cu mașina, conducând. De asta, uneori n-ar strica să luăm din magazin și câteva doze cu 0,0% alcool.

Pentru a trage un semnal asupra acestui lucru, echipa noastră a realizat o activare într-un magazin mare din București în care a plasat câteva cărucioare de cumpărături “deformate”, ca și cum au fost părtașe la un accident.”

Să-i cunoaștem și pe cei din spatele camerei:

Geometry Global Team:

Mihai Fetcu – Creative Director; Bogdan Dinu – Digital Art Director; Ioana Ichim – Digital Copywriter; Alex Petrescu – Creative Strategist; Simona Costea – Client Service Director; Adriana Staicu – Account Director; Manuela Fulga – Senior Account Manager; Dorina Sandu – DTP Manager; Ionut Iacobache – Production Manager

 

 

 

Anamaria

Anamaria

autor/fondator
Numele meu este Anamaria Chiorean și sunt mamică de băiat. La 19 ani am început să lucrez într-un post de radio și m-am îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă voce și scris. Am fost pe rând reporter, operator sunet, redactor, apoi șef departament știri, gazdă pentru interviuri, corespondent pentru ziare naționale, Mediafax sau posturi de radio din țară. Am terminat facultatea de Psihologie și am facut un masterat în managementul afacerilor, la Sheffield. După o pauză în media, timp în care am călătorit în aproape toată lumea, am decis că e momentul să lansez un blog de travel, www.mytravelstudio.com. La puțin timp s-a întâmplat minunea vieții mele, am devenit mămică. Asta m-a apropiat și mai mult de familie, astfel că parcă de la sine, a luat ființă site-ul pe care îl răsfoiești chiar acum. Îți mulțumesc și împreună cu toți acești oameni minunați te aștept de fiecare dată. Cu drag, AMC

Leave a Response