Cool DadFamilyLifestylePick of the week

Tații sunt super eroii care dezbracă masca și rămân acolo și peste noapte!

Tata nu este doar un personaj din viața unui copil.

Tații sunt super eroii care-și dezbracă masca și rămân acolo și peste noapte

Băiețelul meu a spus prima dată “TATA” și doar la câteva zile distanță a spus ‘MAMA”. Atunci când a spus tata, s-a petrecut totul într-un moment hazliu, tati făcea ceva ce i-a provocat bebelușului o stare bună, râdeau în hohote. Cuvântul “MAMA” a venit cumva la fel de natural, într-o cu totul altă dispoziție, copilului îi era foame, a întins brațele și m-a chemat, urma să-l alăptez. A trecut ceva timp de atunci, iar băieții și-au creat o relație de iubire și de bine reciproc, au construit ceva atât de frumos și puternic. Acel ceva care m-a făcut să înțeleg că, de fapt, părinții au amândoi exact aceeași treabă: să-i ofere copilului “hrana” de care are nevoie ca să crească frumos și echilibrat!

Toți creștem împreună!

Tata nu este doar un personaj din viața unui copil, nu este super eroul care apare din când în când ca să salveze o situație, nu are doar câteva capitole în care trebuie să fie prezent în viața copilului. Relația copilului cu tatăl se construiește cu hrană: iubire, răbdare și prezență. E nevoie și de nopți, dimineți și seri. Tații sunt super eroii care-și dezbracă masca și rămân acolo și peste noapte. Așa cum și mama apare exact în momentul în care în pântec crește minunea, tot atunci începe și tatăl să prindă contur. Toți creștem împreună! Atunci când bebelușul vine pe lume tatăl se grăbește să facă o fotografie pe care să o trimită celor dragi. Știe inclusiv să răspundă întrebărilor legate de dimensiunile bebelușului. Se descurcă bine încă de la început. Asta înseamnă, cel mai probabil că se va descurca bine și de aici încolo 🙂 Relația devine și mai puternică.

Te iubesc, tata!

Cuvintele vin abia mai târziu, îmbrățișările apar prima dată! De multe ori îmbrățișările spun mult mai mult decât ai putea să cuprinzi în cele două cuvinte, pentru simplul fapt că iubirea se simte, iar energia care se creează este atât de specială. Toate lucrurile pe care le fac împreună înseamnă bucurie. Tații sunt și mai frumoși, tații sunt și mai puternici, mai calmi, tații sunt și mai fericiți atunci când reușesc să le facă loc în programul lor și celor care contează cu adevărat. Atunci când reușesc să-i ofere un rol principal celui de tată, atunci când își exprimă emoțiile și trăirile alocate rolului de tată, atunci când își dau voie să facă ce le place lor cel mai mult: să se joace!

Anamaria

Anamaria

autor/fondator
Numele meu este Anamaria Chiorean și sunt mamică de băiat. La 19 ani am început să lucrez într-un post de radio și m-am îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă voce și scris. Am fost pe rând reporter, operator sunet, redactor, apoi șef departament știri, gazdă pentru interviuri, corespondent pentru ziare naționale, Mediafax sau posturi de radio din țară. Am terminat facultatea de Psihologie și am facut un masterat în managementul afacerilor, la Sheffield. După o pauză în media, timp în care am călătorit în aproape toată lumea, am decis că e momentul să lansez un blog de travel, www.mytravelstudio.com. La puțin timp s-a întâmplat minunea vieții mele, am devenit mămică. Asta m-a apropiat și mai mult de familie, astfel că parcă de la sine, a luat ființă site-ul pe care îl răsfoiești chiar acum. Îți mulțumesc și împreună cu toți acești oameni minunați te aștept de fiecare dată. Cu drag, AMC

Leave a Response